Un Pallazo în Bucureşti

Bombardamentele asupra Bucureştilor de după 23 august 1944, îndreptate şi asupra Palatului Regal, reuşesc să distrugă imobile emblematice pentru centrul oraşului. După demolarea imobilelor avariate de bombardamente, zona din jurul Palatului Regal rămâne pentru mult timp într-o stare dezarticulată, atât din lipsa puterii financiare, cât şi datorită mutaţiilor politice determinate de noua împărţire a lumii.

Imobilul Fundaţiei Universitare Carol I după bombardamentele din 1944

În faţa Palatului Regal, bombardamentele deschid un nou cap de perspectivă pe direcţia nord-sud, închis de calcanul unui cvartalul format din imobilul Dragomir Niculescu şi imobilul Generala, edificate în anii 1930.Începând cu anii 1950, câteva gesturi arhitecturale lasă asupra zonei o sumă de urme esenţiale pe care le putem reciti în prezent.

Perspectiva spre nord pe Calea Victoriei, în centrul foto, în ultimul plan, la dreapta Palatului Telefoanelor, cvartalul Niculescu-Generala

Perspectiva spre nord pe Calea Victoriei în anii 1930. În centrul foto, la dreapta imobilului Adriatica (cu ceas), cvartalul Niculescu-Generala

Cvartalul cu imobilele Niculescu şi Generala, în anii 1930, vedere dinspre sud.

În 1954, arhitectul Richard Bordenache propune o rezolvare care să închidă acest nou cap de perspectivă dinspre nord către imobilul Generala, pentru a contura noua Piaţă a Republicii. Soluţia constă într-un imobil de volum redus, cu o faţadă care se bazează pe regulile clasice de compoziţie arhitecturală.





Faţada monumentală este organizată pe un parter înalt, un piano nobile (cu faţadă oarbă către nord) şi trei etaje curente până la cornişa principală, puternic reliefată. Ritmul faţadei este asigurat de opt pilaştri cu capitelurile inspirate din ordinul corintic şi de trei nişe semicirculare. În proiectul iniţial, nişele adăpostesc trei grupuri statuare. În avanscenă este amenajat un bazin cu apă cu conturul din arce de cerc, prevăzut cu fântâni arteziene şi instalaţii de iluminat nocturn. Jocurile de apă sunt organizate în zonele dintre şi de sub grupurile statuare. Faţada are profilaturi şi este ornamentată cu două capete de leu din care tâşneşte apa. Ferestrele din dreptul nişelor au timpane triunghiulare şi în arc. Imobilul a fost numit ulterior Palazzo (Bordenache) de către specialiştii din domeniu.



Tema de proiectare nu este uşor de rezolvat, ea trebuie să ţină cont de vecinătatea a trei imobile care au supravieţuit bombardamentelor: Palatul Regal, imobilul Kreţulescu şi Palatul Ministerului de Interne. În plus, este orientată către nord, nu primeşte niciodată lumină solară directă. Imobilul a fost pus în operă în a doua jumătate a anilor 1950.

Piaţa Palatului Regal, în pespectivă zbor de pasăre dinspre sud-est, în anii 1920

Piaţa Palatului Regal, vedere aeriană de sus în anul 2009. Cu tente, cvartalul Niculescu-Generala.

Palatul Regal, în forma pe care o putem vedea şi astăzi, este desenat de arhitectul N. Nenciulescu între anii 1930-1937 şi extins cu aripa stângă după cel de-al doilea război mondial. Corpul central este un exemplu de încălcare flagrantă a ordinelor clasice.

Imobilul Kreţulescu este desenat de arhitectul G.M. Cantacuzino la sfărşitul anilor 1930 pe locul unde se afla hanul Kreţulescu.

Hanul Kreţulescu, vedere din Calea Victoriei, dinspre sud. În curtea interioară a hanului se află biserica Kreţulescu.

Hanul Kreţulescu, parţial demolat, vedere din Calea Victoriei, dinspre nord.

Hanul Kreţulescu, parţial demolat, vedere din Calea Victoriei, dinspre nord. Este vizibilă biserica Kreţulescu.

Imobilul Kreţulescu este inspirat de arhitectura clasică italiană şi are la parter un portic cu arce în plin centru în spatele căruia se află magazine. Faţada corpului de colţ este subliniată de pilaştri cu capiteluri compozite. Imobilul a adăpostit în anii comunismului activităţi ale agenţiilor cu funcţii de poliţie politică. La etajul întâi spre Calea Victoriei două dintre ferestre sunt extinse până la nivelul planşeului, pentru a permite introducerea de echipamente voluminoase.

Detaliu de organizare a pilaştrilor şi cornişelor la cele două imobile vecine.

Perspectivă către biserica Kreţulescu, dinspre est, prin faţa Palazzo-ului.

La data de 4 iulie 1938, Carol al II–lea dă Decretul Lege nr. 2397 pentru autorizarea construirii „Palatul Ministerului de Interne”. Tot în anul 1938, este desemnat arhitectul-şef al Serviciului de Arhitectură din Ministerul de Interne, Paul Smărăndescu, pentru întocmirea planurilor, deciziilor, caietelor de sarcini şi pentru conducerea tehnică a lucrărilor imobilului proiectat pentru Ministerului de Interne, sens în care efectuează documentarea necesară la Berlin şi Bratislava. După terminarea războiului, activităţile de construcţie la Palatul Ministerului de Interne, sistate pe timpul decretării stării excepţionale din mai 1944, sunt reluate. În anul 1950 clădirea este terminată. Din acel moment, Ministerul de Interne îşi foloseşte sediul până în anul 1958.

Perspectivă către Palatul Ministerului de Interne, dinspre vest, printre biserica şi imobilul Kreţulescu.

Perspectivă către Palatul Ministerului de Interne, dinspre vest, din Calea Victoriei

Detaliu de conexiune cu imobilul Generala, vedere din Calea Victoriei

Detaliu de conexiune cu imobilul Generala, vedere din Calea Victoriei. Se observă preluarea ritmului mic al etajelor prin cornişele faţadei laterale. Pilaştrii de pe faţada laterală au relieful mai puţin pronunţat, comparativ cu faţada principală.

Detaliu de organizare a pilaştrilor, coloanelor angajate şi cornişelor la cele două imobile vecine.

De ceva vreme câteva iniţiative locale au încercat revitalizarea Palazzo-ului, după mulţi ani în care a slujit doar drept suport pentru plase publicitare. Din păcate, tentativa este doar o cârpeală.

Faţada placată cu piatră nu a fost spălată, pentru a i se descoperi culoarea originală, ci a fost vopsită cu alb la etajele curente. Imobilul Generala a fost de curând "reabilitat termic", iar tencuiala a fost înnobilată cu aceeaşi vopsea de exterior, cu câteva nuanţe diferite. Parterul Imobilului Generala a fost consolidat, ceea ce a dus la distrugerea Pasajului Generala.



Bazinul cu jocuri de apă a fost curăţat, însă instalaţia nu a fost regândită de un specialist, astfel încât jeturile sunt direcţionate anapoda. Mai mult, în nişele unde grupurile statuare nu au fost niciodată amplasate, în centrul postamentelor, au fost dispuse nişte ţâşnitori debile, care nu pot decât să producă infiltraţii la nivelul parterului, în ciuda rosturilor placajului care au fost acoperite în mod indecent cu mortar. Apa nu este filtrată, ţevile vopsite într-un albastru viu sunt probabil ruginite pe interior, aşa încât faţada va căpăta o tentă roşiatică în scurt timp.









După o tăcere de zeci de ani în timpul comunismului, în spatele unui gard şi a unui scuar cu vegetaţie de înălţime medie, Palazzo-ul este supus în prezent asediului monumentelor publice şi al specialiştilor în suburban. Deasupra cornişei principale continuă să troneze cu deşănţare un logo şi o fotografie.