Gara Regală Bucureşti-Băneasa

În anul 1936 Direcţia Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capitală, iar cealaltă la Sinaia, clădiri menite a crea un cadru monumental şi festiv al primirilor Suveranului (M.S. Regele Carol al II-lea), a Membrilor Familiei Regale şi a Şefilor de State în cele două oraşe de Reşedinţă Regală din ţară.

Planul liniilor şi staţiilor de cale ferată în Bucureştii anilor 1930

Casa Dr. Nicolae Minovici la 1905. În apropierea acesteia va fi ridicată Gara Regală Bucureşti-Băneasa

În acest scop, pentru cea dintâi s-a ales un teren situat la extremitatea de nord a Capitalei, în localitatea Băneasa, înainte ca şoseaua Bucureşti-Braşov să fie tăiată de linia Bucureşti-Constanţa. Legătura între această şosea şi gară se face printr-o mică esplanadă, care permite desfăşurarea cortegiilor. Edificarea ei a dat prilejul unui ansamblu feroviar armonizat, împreună cu fântâna Mioriţa şi pasajul inferior de la Mogoşoaia, acesta din urmă fiind tratat în acelaşi stil şi unit în mod coerent cu staţia prin pergole şi ziduri.

Gara regală Bucureşti-Băneasa, vedere dinspre esplanada de acces. Stema Regatului României, în formă medie, realizată în basorelief pe ambele panouri laterale ale imobilului, a fost înlăturată.

Fântâna Mioriţa, situată pe Şoseaua Bucureşti-Braşov în faţa esplanadei Gării Regale. Desenată în 1927 de arh. Octav Doicescu şi decorată cu mozaicuri de sculptoriţa Miliţa Petraşcu. Proiectul jocurilor de apă a fost realizat de către inginerul Dorin Pavel - considerat în prezent ca fiind părintele hidroenergeticii româneşti. Monumentul a fost alterat prin multiple intervenţii ulterioare.

Pasajul rutier pe sub calea ferată spre Constanţa, monument istoric înlocuit în prezent de o construcţie metalică anostă (cunoscut şi sub numele de Podul Mioriţa). Placajul cu travertin şi basoreliefurile cu stemele provinciilor istorice care au format Regatul României au fost distruse.

Gara se compune dintr-un pavilion principal, care constituie staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime, destinat pentru protejare împotriva intemperiilor.




Pavilionul principal, a cărui suprafaţă clădită este de 280 mp, conţine încăperi rezervate pentru persoanele oficiale, precum şi un mare salon de recepţie. Acesta este în acelaşi timp şi holul de trecere spre liniile ferate. Câteva anexe completează staţia: toalete, W.C., camera bagajelor, camera de pază etc.





Construcţia este executată cu schelet de beton armat: faţadele sunt placate cu travertin românesc. Învelitorile sunt în terase, cu scurgerea apelor pluviale către interior. Pardoselile interioare sunt executate din plăci de marmură roz de Ruşchiţa şi marmură neagră de Belgia. Saloanele sunt pardosite cu mochetă în ton neutru.



Clădirea are încălzire cu aer condiţionat. Tuburile conductorilor electrici sunt ascunse în cornişele care servesc iluminatului indirect. Uzina pentru aer condiţionat ca şi pentru prepararea apei calde se află la subsol.



Uşile şi ferestrele clădirii principale sunt de fier acoperit cu foi de metal inoxidabil. Pereţii salonului de recepţie şi ai holului mare sunt acoperiţi cu lambriuri de lemn de trandafir. Celelalte saloane au lambriuri de nuc; câteva panouri sunt rezervate pentru picturi decorative.

Panoul cu pictura decorativă "Regele şi poporul său", realizat de comandorul Dumitru Ştiubei şi pictoriţa Olga Greceanu

Planurile au fost întocmite de către Duiliu Marcu în 1937, în colaborare cu serviciul de arhitectură al C.F.R. Execuţia lucrărilor a fost încredinţată inginerului Mihai Gheorghiu.

Variantă de studiu pentru Gara Regală
Variantă de studiu pentru Gara Regală