duminică, 14 aprilie 2013

CASA MEMORIALĂ SPIRU HARET


Pe strada Gheorghe Manu la numarul 7 se află casa memorială a lui Spiru Haret, bine ascunsă de un bloc de birouri. Clădirea a fost construită în 1885 și vândută de rude Institutului Național al Cooperației, după ce au murit cei doi soți. Patru ani, până la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, casa a fost muzeu, după care a trecut în proprietatea Sfatului Popular al Capitalei, iar până la Revoluție s-a plimbat  ori prin administrația Ministerului Culturii, ori prin cea a Educației.
După 89 clădirea a intrat iar sub tutela Institutului Național al Cooperației, care a vândut-o unei persoane private pentru 610 000 de dolari, care la rândul ei a vândut-o mai târziu firmei Invest Lux Construct cu 1 140 000 de euro. Firma deține și în prezent clădirea care a fost declarată în 2005 monument istoric și vrea să ridice un bloc de sticlă de șapte etaje care să încalece casa lui Spiru. Multe dintre aprobările și avizele necesare au fost luate, dar firma continuă să lase casa în paragină.
Deja multe din detaliile arhitecturale au fost furate, făcând loc îndeletnicirilor artistice ale grafferilor.
Întregul interior s-a transformat în spațiu pentru creativitatea numeroșilor vizitatori. Domnului Haret nu cred ca i-ar fi plăcut tagurile de pe pereți, fie ele și formule de matematică.

În mod clar acesta nu este un loc pentru iubitorii de cultură mai slabi de îngeri.
De undeva de lângă scări mă pironea cu privirea un bărbat strâmtorat de rame. Nu știu cine e, dar știu sigur că dacă ar fi fost domnul Haret, ar fi avut ochii închiși.

Astăzi clădirea suferă și plânge prin pereți și ferestre, dar timpul trece în favoarea proprietarului. Ministerul Culturii nu are bani să o cumpere sau să aibă grijă de ea, iar firma de construcții, deși și-a reînnoit avizele de construcție acum doi ani, pare că vrea să o vadă cum cade. Până se vor clarifica lucrurile cu privire la viitorul ei, aici a fost și rămâne casa memorială a academicianului Spiru Haret.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea tuturor conteaza.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.