Vara anului 1942, piloții britanici decolau, în fiecare zi, pentru a apăra Malta. Unul dintre piloți a povestit în memoriile sale, că în cursul unui atac, avionul în care se afla a fost grav avariat de către naziști.
Eram sigur că voi muri, a declarat pilotul. Deodată, a simțit cum a ieșit din corpul fizic, plutea lângă avion și se simțea legat, printr-un cordon argintiu de corpul fizic. După câteva secunde, a revenit în corpul fizic și a reușit să se salveze.
Un alt caz este cel al lui Mary Smith care se trezește brusc din somn, era ora 22.00 și îl vede pe soțul ei, la capătul patului, plin de sânge. Acesta îi spune că a fost atacat de doi tâlhari. Aprinde lumina și constată că nu este nimeni în cameră. Adoarme cu greu, iar peste două ore, este trezită de soțul său, care venise acasă, plin de sânge, atacat de doi tâlhari.
A reușit soțul său, în timpul luptei cu cei doi tâlhari, să se proiecteze în spațiu și să o anunțe pe soția sa de pericolul în care se află? Specialiștii consideră acest fenomen ca fiind sincronicitate, care se produce între două persoane foarte apropiate, sau între gemeni.
Sunt cazuri în care gemenii nu s-au mai văzut de foarte mult timp, dar, prin acest fenomen au cunoștință unul despre celălalt. Lumea astrală este un univers paralel în care se poate ajunge cu ajutorul unei vibrații elevate a aurei energetice.
Fenomenul se produce mai ales, în timpul somnului, când corpul astral se desprinde de conștient și poate călători într-un alt univers.
Fenomenul se produce mai ales, în timpul somnului, când corpul astral se desprinde de conștient și poate călători într-un alt univers.
Psihologia clasează fenomenele astrale ca fiind forme de delir, halucinații, dedublarea personalității. Cu toate acestea dedublarea astrală există. Ea se produce involuntar, în timpul somnului sau al unui accident grav, sau voluntar. Există inițiați în acest fenomen care îl pot provoca voluntar, prin anumite tehnici.
Persoanele care au realizat dedublări astrale susțin că deplasarea în alt univers s-a realizat precum o săgeată luminoasă, care străbate rapid și silențios un parcurs. Decoporalizarea poate dura de la câteva secunde la luni de zile. Corpul subtil cu care plecăm în călătoriile astrale rămâne legat de corpul fizic printr-un cordon argintiu, care este un fluid. El se poate întinde în spațiu, pe distanțe foarte mari.
Dacă moartea se produce în timpul dedublării astrale, cordonul de argint sau fluidul, se rupe. Întoarcerea în corpul fizic se realizează cu ajutorul cordonului de argint. Este suficient să fie urmat de către corpul subtil. Samanismul, daoismul, tantrismul tibetan și hindus vorbesc despre mai multe învelișuri ale corpului uman.
Suntem obișnuiți să considerăm că avem un corp, cel fizic. Pe lângă acesta mai există corpul astral, mental inferior și superior, cauzal, budic, atomic.
Hindușii consideră că există milioane de universuri paralele în care se pot realiza călătoriile astrale. Unele sunt paradisiace, altele sunt pline de tenebre.
Scriitorul William Buhlman considera că dedublarea astrală ne oferă posibilitatea de a trece dincolo de bariere, credință, de a ne cunoaște cine suntem cu adevărat, unde mergem după moarte sau de unde venim. Cu ajutorul unei călătorii astrale putem pătrunde în viețile noastre anterioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea tuturor conteaza.
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.