COLONIZAREA PLANETEI MARTE DE CĂTRE NAZIȘTI IMEDIAT DUPĂ ÎNCHEIEREA CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

În noiembrie 1944, unitatea B-27 a United States Air Force, la revenirea dintr-un raid asupra Germaniei de Vest, a întâlnit o uriașă lumină galbenă mișcându-se în sus, cu o viteză estimată de 80 km/oră. Piloții au raportat ceea ce au reperat și totuși sectorul radar a raportat că nu s-a văzut nimic pe ecranul radarului. Straniul obiect observat de bombardier a fost doar primul din numeroasele alte obiecte depistate de piloții americani pe durata războiului din Europa. Straniile lumini au fost botezate Foo-fighters.

După căderea Berlinului, aliații au lansat operațiunea Lusty pentru a aduna documente științifice ascunse în mine abandonate, castele vechi și galerii subterane îngropate în Europa ocupată. Documentele găsite relevă că lucrul la antiradarul german fireballs, bolid, s-a accelerat în toamna lui 1944.

Un alt raport, care nu a fost dezvăluit de către aliați, menționa dezvoltarea unui gaz straniu care ar fi putut să doboare un avion. Gazul se baza pe grisou, gaz găsit în mine și care a fost testat cu succes împotriva bombardierelor aliate peste lacul Garda.
Într-un raport, un agent din Elveția, specifica de asemenea că atacatorul a fost un obiect hemisferic straniu ce a zburat cu viteze fantastice și a distrus bombardierele prin împrăștierea unor nori albaștri de fum sau gaz care a dezactivat bombardierele.

În conformitate cu scriitorul Renato Vesco, Germania împărțea multe din tehnologiile avansate în armament cu aliații japonezi.
În iulie 1945, un uriaș submarin de transport german a adus în Japonia cele mai noi invenții germane, două aparate de zbor sferice, fără aripi. Echipa japoneză le-a pus laolaltă, conform instrucțiunilor germane, ceea ce a produs un obiect de zbor de formă rotundă fără aripi sau elice, totuși nimeni nu a știut cum funcționează. A fost adăugat combustibil, s-a apăsat pe butonul start al mașinii fără pilot, iar aceasta a dispărut cu zgomot și flăcări fără urmă în văzduh. Echipa nu a mai văzut-o niciodată. Inginerii erau atât de speriați de forța neașteptată a mașinii, încât au dinamitat cel de-al doilea prototip și au preferat să uite întregul incident.

Unul dintre oamenii de știință implicați în proiectele timpurii ale farfuriilor naziste a fost Victor Schauberger. El era un pădurar austriac cu cunoștințe vaste de biologie, fizică și chimie. Producerea de energie, credea el, ar putea utiliza mișcarea de deplasare spre interior, care generează frig, aceeași pe care natura o utilizează pentru a construi și a însufleți substanțe.
Hitler a dorit ca Schauberger să supravegheze construcția unui nou aparat de zbor care levita fără nici un combustibil. Prototipul lui Schauberger a fost dezvoltat la un vehicul care putea ajunge la înălțimea de 15000 metri în trei minute și să zboare în orice direcție la viteze supersonice.

Schauberger a fost un inventator al unei noi puteri, implozia, care numai cu folosirea aerului și apei genera lumină, căldură și mișcare.

Vladimir Terziski, inginer și fizician bulgar, invocă faptul că Grupul Secret a fost implicat în cercetări și dezvoltări ale spațiului strict secrete având în vedere turnura secolului și că naziștii, Institutul Estic American și KGB-ul au fost de asemenea implicate.

Deși pare incredibil, Terziski invocă faptul că deține informații cum ar fi primul film video al OZN-ului nazist. Aterizările farfuriei germane/japoneze pe Lună în martie 1944-1946, aterizarea grupului Marconi pe Marte în 1956 și o aterizare secretă a unei farfurii sovieto-americane pe Marte în 1960.

Germanii au pretins că au aterizat pe Lună la începutul anului 1942, utilizând farfuriile rachetă exo-atmosferice de tipul Miethe și Schriever. Din prima zi de aterizare pe Lună, germanii au început să sfredelească și să facă tunele subterane, la finele războiului existând o mică bază de cercetare nazistă.

Nave pe bază de energie tachyon a tipului Haunibu-1 și 2 au fost utilizate după 1944 pentru a lansa oameni, materiale și primii roboți pentru a construi șantiere pe Lună. Când rușii și americanii au aterizat împreună în secret pe Lună la începutul anilor 50 cu propriile lor farfurii, și-au petrecut prima noapte ca oaspeți ai naziștilor în baza subterană.

În anii 60 s-a construit o bază masivă ruso-americană pe Lună, care acum are o populație de 40000 de oameni.
Conform autorilor unui documentar german subteran din Societatea Thule, unica ambarcațiune de tipul Haunibu-3 era o navă de linie de război cu diametrul de 74 metri și a fost aleasă pentru o călătorie pe Marte. A fost ales un echipaj voluntar sinucigaș de germani și evrei, deoarece toți știau că această călătorie era una fără întoarcere.

Zborul spre Marte a pornit din Germania la o lună după încheierea războiului și s-a încheiat în aprilie 1945.
Nava cuprindea un echipaj numeros, numărând sute, din cauza nivelului scăzut de comenzi automate și electronice din interiorul farfuriei. Mai multe sisteme ale navei trebuiau acționate manual. La data de 5 iunie 1993, într-un interviu acordat în cadrul unui talk-show, Vladimir Terziski a făcut îndrăzneața afirmație că, într-un fel sau altul, orice om de știință independent care descoperă secretul propulsiei electromagnetice antigravitație, free energy, este imediat cumpărat, înscris pe lista neagră sau omorât de Bavarian Illuminati.

Grupul Secret a fost de secole extrem de determinat să mențină monopolul asupra unei astfel de tehnologii și să țină departe mâna maselor. Brațul militar al Imperiului Bavarez, al Treilea Reich, a testat mult din această tehnologie, sub supraveghere, în timpul celui de al Doilea Război Mondial deoarece bavarezii intenționau să stabilească Noua Ordine Mondială prin forță dacă era necesar.
Înfrângerea Germaniei naziste a forțat Grupul Secret să fugă din Europa spre deja stabilitele lor locații secrete din Antarctica.