Omenirea este condusă de organizații cu rol executiv sau politic. Organizațiile cu caracter executiv ocupă trei sfere ale puterii, respectiv economico-financiar, militar și științific. Puterea politică este exercitată de Clubul de la Roma, Grupul Bilderberg, Forumul Economic de la de la Davos. Aceste organizații nu sunt concurente, ele sunt complementare.
Persoanele care fac parte din aceste grupări sunt persoane cheie. Ele se mai numesc Maeștrii Lumii.
Multe persoane sunt necunoscute. Puține și-au recunoscut apartenența sau și-au spus identitatea. Dintre aceste persoane amintim pe Kissinger, Bush Senior. Termenul de illuminism este relativ nou, în dicționare. Dictatura illuministă a fost cunoscută de-a lungul istoriei, Mussolini, Hitler. David Icke, scriitor american, susține că terorismul este ca o genă, care se transmite din generație în generație, în scopul de a conduce lumea, de a o domina. El susține că suntem la un pas de a bascula, de a se instaura dominația mondială.

Illuminatii și francmasonii au fost asemuiți cu brațul și creierul. Illuminatii joacă rolul creierului și francmasonii sunt brațul operațional. Creierul se folosește de braț pentru a pregăti terenul Guvernului Mondial. Creierul a dat brațului operațional două unelte, cel financiar și media. Controlând media, controlezi ideile, opiniile, manipulezi gândirea oamenilor. Illuminatii preferă să rămână în umbră, în culise, de unde fac jocurile. Francmasonii sunt ca niște marionetele care ascultă toate ordinele illuminatilor.
Icke susține că illuminatii sunt în număr restrâns, în timp ce francmasonii sunt câteva milioane, în toată lume, inclusiv la Vatican.
Icke susține că illuminatii sunt în număr restrâns, în timp ce francmasonii sunt câteva milioane, în toată lume, inclusiv la Vatican.
Media manipulează întreaga omenire, inducând opinii și idei, după bunul plac al illuminatilor. Ideea unui al Treilea Război Mondial este a illuminatilor care o induc omenirii prin diferite canale, până când noi, oamenii, suntem conștienți de aceste lucruri și le vom aplica, adică vom începe un nou război. Luptele pe care le-au dus americanii în Irak, Afganistan, au avut drept scop crearea unui haos mondial. Haosul, degringolada, crizele economice, nu fac decât să ne dea un sentiment de insecuritate.
Vom gândi într-un final că securitatea și liniștea noastră nu pot fi asigurate decât de Guvernul Mondial.
Icke susține că Albert Pike, unul dintre illuminati, a făcut planul pe care omenirea trebuie să-l urmeze, încă de acum o sută de ani. Cele trei războaie mondiale au fost programate să aibă anumite scopuri și obiective. Primul Război Mondial a avut ca obiectiv distrugerea dinastiei țariste din Rusia și formarea unui bastion ateu, comunist. Comunismul avea drept scop distrugerea creștinismului. Al Doilea Război Mondial a exploatat opoziția dintre sionişti și fasciști. Comunismul internațional crescuse foarte mult, astfel încât egalase creștinismul mondial. Comunismul a fost lăsat în cădere liberă, până când s-a distrus. Crescuse prea mult și devenise un pericol.

Al Treilea Război Mondial va exploata opoziția dintre sioniști și musulmani. Războiul are drept scop ca Israelul și lumea musulmană să se autodistrugă. Țările lumii vor fi obligate să se alieze de o parte, sau de alta. Lumea va ieși epuizată financiar, economic, mental, spiritual. Guvernul Mondial va prelua puterea pentru a salva lumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea tuturor conteaza.
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.