Istoria monedei nationale [leul]

Istoria banilor româneşti este una lungă şi agitată, dominată de schimbări şi de legende care au supravieţuit peste ani. La mijlocul secolului al XVII-lea, în plin declin politic al Ţării Româneşti şi Moldovei, piaţa monetară e invadată de mai multe monede străine. Cea mai cunoscută a devenit însă talerul olandez (leeuvendaalder), care avea gravat pe una dintre feţe un leu.
„Leii olandezi” au fost folosiţi mai bine de un secol. Popularitatea lor a fost atât de ridicată încât, chiar şi după retragerea din circulaţie, au fost identificaţi în popor cu noţiunea de monedă. Asta a durat cam două veacuri, până când leul a primit certificat de naştere. La 22 aprilie – 4 mai 1867 apare legea care înfiinţează sistemul monetar românesc. Şi tot atunci apare leul cu subdiviziunile sale în bani, şi nu în parale, ca până atunci. Un leu echivala cu un franc francez.

In 1868 se bat primele 100 monede de aur de 20 lei (1 pol=20 lei), avand pe avers efigia domnitorului Carol I. Protestele Turciei si Austro-Ungariei nu au intarziat sa apara, proteste indreptate in special impotriva inscriptiei din jurul efigiei: „Carol I Domnulu Romaniloru”. Drept urmare, acesti poli de aur nu au circulat.
In Muzeul BNR sunt disponibile astazi doua exemplare din acesti poli de aur din 1868.

Odata cu infiintarea Monetariei Statului in anul 1870, se emit 5.000 de piese din aur de 20 lei, cu efigia domnitorului pe avers. Deoarece Imperiul Otoman a protestat din nou, monetaria este nevoita sa opreasca aceasta productie monetara.

Abia dupa 1879 se reia baterea de moneda in sediul Monetariei Statului, insa datorita cererii mai mari fata de oferta de moneda de pe piata, se comanda fabricarea monedelor si la Viena.
In anul 1890 se realizeaza ultima emisiune a polilor de aur de catre prima monetarie romaneasca.
Alte emisiuni ale polului de aur au avut loc in anul 1922 si in perioada 1939-1940, insa n-au intrat in circulatie, fiind tezaurizate.

În catalogul de monedă românească semnat de Erwin Schaeffer şi Bogdan Stambuliu, piesa de 20 de lei din 1868 are o cotaţie uriaşă: 250.000 de euro. Valoarea aceasta este asigurată şi de un mit: se spune că, în temelia Peleşului, se află zeci de monede din această colecţie.

„Cred că valoarea din acel catalog e exagerată, dar moneda poate valora chiar şi 100.000 de euro”, spune Dan Ilie, referent la Muzeul Băncii Naţionale a României (BNR). Întrucât apar foarte rar pe piaţă, „polii” din ‘68 şi monedele legionare de 250 de lei din 1940 au ajuns cele mai scumpe monede româneşti.

Bancnota de 10 bani a intrat în Guinness World Records (Cartea Recordurilor) drept cea mai mică bancnotă din lume. A fost emisă în 1917, are ștampila Ministerului de Finanțe al României și are dimensiunile 27,5 x 38 mm

Cel mai puternic leu din istorie l-am avut chiar la început, în 1867, când a luat naştere sistemul monetar naţional. La acea vreme, cu un singur leu puteai cumpăra zece pâini, un litru de vin costa 0,40 lei, kilogramul de carne costa 0,34 lei, iar kilogramul de cartofi era 0,05 lei.
Eugeniu Carada a fost capul limpede care s-a ocupat de tot ce înseamnă începuturile Băncii Naţionale a României: de la legea de funcţionare (17 – 29 aprilie 1880), până la construcţia clădirii şi fabricarea primelor bancnote. În iulie 1880, de la Paris, el trimitea o epistolă către ţară: „Am proces la demersele necesarii spre a asigura fabricarea hârtiei pentru biletele Băncii Naţionale a României. Cea dintâi şi cea mai importantă lucrare este fabricarea pânzelor, filigranul fiind astăzi aproape singura garantă reală a hârtiei fiduciare (n.r. – cu valoare convenţională)”. De la Paris, Carada s-a întors cu un maldăr de bani. Banii României: 900.000 de bilete de 20 de lei, 300.000 de bilete de 100 de lei şi 25.000 de bilete de 1.000 de lei. Tot Carada a ales culoarea albastră a banilor, efigia împăratului Traian şi personificarea României ca mamă în mijlocul fiilor ei. Toate acestea au fost desenate de pictorul francez Georges Duval, tocmit tot de Carada, acolo, în Franţa.
Bancnotele din perioada comunistă erau făcute pe o hârtie de o calitate îndoielnică, de la fabrica Letea (Bacău). Ele se deteriorau foarte uşor şi, pe lângă acest aspect, cei de la Banca Naţională s-au lovit şi de încăpăţânarea Elenei Ceauşescu. “Ea considera că emisiunea monetară era generatoare de inflaţie. Dar când emiţi, înlocuieşti; nu aduci niciun fel de cantitate în plus pe piaţă. A trebuit să mă duc cu o valiză la ea, să vadă cât de mucegăite erau bancnotele care circulau. Tot n-a vrut să accepte o nouă emisiune de bani, aşa că am pus în circulaţie, pentru salarii şi pensii, bani care erau destinaţi distrugerii”, spune Decebal Urdea, fost guvernator BNR.

România a pus în circulaţie primele bancnote pe suport de plastic (polimer) în 1999, bancnotele de 2.000 de lei emise cu ocazia eclipsei totale de soare. Până azi, România e singura ţară europeană care foloseşte bani din plastic. Asemenea bancnote se mai pot întâlni în Asia şi Australia. Cei de la BNR spun că bancnotele de plastic sunt mai rezistente şi mult mai greu de falsificat.
Aflată într-o situaţie dificilă şi obligată la despăgubiri uriaşe de război, România, se confruntă, în 1946 şi, mai ales în 1947, cu o inflaţie galopantă. În 1946, au fost emise bancnota de 5.000.000 de lei şi moneda de 100.000 de lei, acestea fiind însemnele monetare cu cel mai mare nominal din istoria României.