Prietenul nostru - HM - ne vorbeşte sincer şi direct despre ceea ce am primit de la înaintaşii noştri: un Bucureşti bolnav, care nu dă nici un semn de însănătoşire. În legătură cu tema eternă a traficului din capitală şi pentru că de prea multă vreme, şi de prea multe ori am auzit cu toţii povestea pasajului suspendat de la Basarab, în toate culorile posibile, includ mai jos două fotografii, care completează acest spectru epic.
În vederea desenării unui fundal triumfalist pentru Congresul al III-lea al PMR din iunie 1960, mai multe şantiere încep să pună în practică în Bucureşti schimbarea de paradigmă din arhitectură (dar mai ales din construcții). Încă din primăvara anului 1959 faţa Bucureştilor începe să se schimbe în mod radical. Urmele lăsate de cutremurul din 1940 şi de bombardamentele de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial sunt şterse, pas cu pas.
Conducătorul comunist al poporului român - fost muncitor C.F.R.-ist - impune în noul plan de sistematizare dezvoltarea unei zone cu tradiţie feroviară: segmentul din Calea Griviței dinspre Piaţa Gării de Nord către NV. Acest plan de sistematizare include în inelul I o soluţie de supratraversare a liniilor de cale ferată (de capacitate de circulaţie ridicată pentru acei ani), iar pentru inelul al II-lea de circulaţie păstrează un pod Grant de dimensiuni modeste. Prima fotografie prezintă cu cifra 8 versiunea de pasaj prezentată în presa anului 1960. Gara de Nord este situată către dreapta, vederea este în axa definită de bd. Nicolae Titulescu şi bd. Banu Manta.
După demonstraţia de independenţă din 1968, celălalt Conducător comunist al poporului român mimează în mod sistematic o atitudine de liberalizare continuă, ceea ce duce la creşterea popularităţii sale internaţionale. România urmează o mişcare strategică de desatelizare faţă de URSS, pentru a începe construcţia lentă şi sigură a neo-stalinismului românesc.
Spre sfârşitul anului 1970 locuitorii Bucureştilor au posibilitatea de a studia schiţele de sistematizare avute în vedere pentru reconfigurarea oraşului lor, într-o amplă expunere publică de hărţi, planuri, desene şi machete. Fotografia surprinde macheta pasajului suspendat de la Basarab prezentată cu această ocazie. În centru-jos este noua gară Basarab, spre stânga este bd. Nicolae Titulescu, iar spre dreapta-sus liniile de cale ferată conduc către Gara de Nord.
În anul 1971, al doilea Conducător comunist al poporului român vizitează China şi Coreea de Nord şi începe să fie atras irezistibil de o nouă formă de comunism.
Începe Epoca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Parerea tuturor conteaza.
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.