Mistere din Romania : Metroul bucurestean

Metroul este, pentru locuitorii Capitalei, mai mult decât un mijloc de transport în comun. Acesta salvează ziua multor bucureșteni grăbiți, cărora nu le trece prin minte, ținându-se de bară, câte mistere ascunde moștenirea ceaușistă.

Cei mai mulți dintre noi îl văd pe Nicolae Ceușescu în spatele monumentalei construcții, care, în zilele noastre, nu s-ar fi finalizat cu forță de muncă și resurse 100% românești. Ideea metroul în București datează de la începutul secolului al XX-lei și îi aparține tânărului student de atunci, Dimitrie Leonida. Între 1934 și 1936 se cristalizează și opinia realizarii unor linii de transport în comun subteran cu trenuri sau tramvaie electrice.

Cel de-al doilea război mondial zădărnicește însă planurile mărețe ale inginerilor. Ele sunt reluate, în comunism, de tovarășul iubit care reușește să mobilizeze oamenii și să adune toate resursele necesare. În 1975, începe să ne construiască metroul, care, astăzi, nu arată foarte diferit față de cum ni l-a lăsat Ceaușescu. Scopul acestul mijloc de transport era să transporte oamenii din cartierele-dormitor la fabrici.

Muncitorii de la „metrău‟ nici nu știau ce construiesc

În anul în care au început primele săpături, salahorii nu știau ce înseamnă „metrăul‟ la care lucrau. Gheorghe Moroșanu, unul dintre muncitori, povestește în cartea „Metroul fără Ceaușescu‟ un episod haios din primele zile de viață ale șantierului. Bucureşti 1975, undeva pe Splai, în apropiere de Cotroceni. Un ţăran venit din Moldova spărgea strada pentru un viitor şantier. Un băiat de Bucureşti îl întreabă: „Băi, nea Ioane, ce faci dumneata acolo?”, “Scot chetrele astea, nu vezi?”, „Lasă chetrele, spune-mi ce lucrare se execută, ce va fi în final?”, „Metrău!”, „Bine, şi ce e ăla metrou?”, „Metrău, dracu ştie!”, conchide nea Ion.

„Burghejii‟ din Drumul Taberei nu merită metrou

Dictatorul a semnat actul prin care a luat naștere metroul, după ce s-a întors de la un simpozion internațional. Acolo aflase că tendinţele demografice în creştere demonstrau că orice oraş cu peste un milion de locuitori, cum era şi cazul Bucureştiului, avea nevoie urgentă de metrou. Chiar dacă s-au făcut numeroase studii de trafic, tovarășul a construit metroul tot după propriile capricii.

Proiectul iniţial prevedea două mari linii care să lege nordul cu sudul şi estul cu vestul oraşului, iar un inel circular de tunele să lege cele patru capete ale magistralelor. Lucrările s-au realizat însă după pofta dictatorului, cu segmente de legătură lipsă între magistrale.

Inițial, metroul trebuia să fie construit din Drumul Taberei până în Balta Albă. Însă Ceaușescu l-a disprețuit pe Gheorghiu Dej și a mutat metroul, din creion, în Militari. Dictatorul zicea că în cartierul Drumul Taberei locuiau „burghejii‟, pentru că fusese ridicat pe vremea lui Dej. Nu a ținut cont de faptul că, la acea vreme, Drumul Taberei era cel mai aglomerat cartier din București. Nici de faptul că Militari nici măcar nu era construit la vremea aceea.

Stația de la Romană, construită în secret

Peronul foarte îngust, curbele de la intrare și pilonii lați fac ca stația din Piața Romană să fie unică în București. Elena Ceaușescu este cea vinovată de aspectul pe care îl are acum stația. Sotia dictatorului a scos-o de pe harta proiectanților, în 1985, motivând că „trebuie rărite, sunt prea multe‟. Marea problema a Elenei Ceauşescu era că atât clasa muncitoare, cât şi tineretul „au început să se îngraşe‟ şi aveau nevoie să faca mai multă mişcare, îşi amintesc cei care au lucrat la construcţia metroului.

Constructorii au făcut totuși, în secret, stația de la Romană, dar i-au zidit, pur și simplu, intrarea. Ulterior, cuplul Ceaușescu și-a dat seama de necesitatea acestei stații și au dat ordin să fie pusă la loc. Muncitorii au spart zidul pentru a face culoare de acces. Nu s-a putut sparge tot zidul, din cauza riscului pe care îl presupunea o demolare de asemenea proporții.