Efectul Hutchison

Efectul Hutchison defineste un grup de fenomene descoperite in anul 1979 de catre John Hutchison in timp ce studia undele longitudinale ale lui Tesla. Efectul Hutchison nu se refera la un efect singular, ci la mai multe.

Ce se doreste a fi…

Efectul Hutchison e rezultatul interferentelor undelor radio intr-o zona ce e inconjurata de surse de voltaj inalt, cum ar fi generatorul Van de Graaff si bobina Tesla. Efectele produse includ levitatia obiectelor grele, fuziunea unor materiale diferite (lemnul si metalul), incalzirea anormala a metalelor fara arderea materialelor adiacente, fracturarea spontana a metalelor si schimbarile temporare si permanente a structurii cristaline si a proprietatilor fizice a metalelor. Levitatia obiectelor grele datorita efectului Hutchison nu este rezultatul levitatiei electrostatice sau electromagnetice. Efectul nu poate fi reprodus doar prin intermediul acestor forte. Fuziunea materialelor diferite indica clar ca efectul Hutchison are o influenta puternica asupra fortelor Van der Waals. O bucata de lemn se poate “scufunda” intr-o bara de metal, fara sa existe vreun punct in care cele doua substante sa fie separate efectiv, de asemenea nu sunt urme ale modificarii volumului, asa cum ar fi in cazul scufundarii unei pietre intr-un vas cu apa. Incalzirea anormala a metalului fara a afecta in nici un fel materialele adiacente (de regula lemn) e o indicatie clara a faptului ca natura acestei incalziri nu este inca inteleasa. Acest lucru are o importanta uriasa pentru termodinamica, care se bazeaza pe presupunerea ca exista aceste cunostinte. Termodinamica se mai bazeaza si pe portiunea in infrarosu a spectrului electromagnetic, aceasta idee devine nesemnificativa in contextul scarii de 0 Hz spre un numar infinit de Hz. Fracturarea spontana a metalelor, asa cum are ea loc in cadrul efectului Hutchison, e unica din doua motive: nu exista dovezi ale unei forte exterioare, iar metoda prin care cele doua metale se separa implica o miscare laterala orizontala. Metalele se “desfac” pur si simplu.

Unele din schimbarile temporare sau permanente ale structurii cristaline si a proprietatilor fizice ale materialelor sunt asemanatoare cu procesul de indoire a lingurilor lui Uri Geller. Interferentele radio implicate in producerea acestor efecte provin din 4-5 surse radio ce opereaza la o putere mica. Dar in zona in care interferentele au loc se gasesc tensiuni de sute de kilovolti. Unii cercetatori presupun ca Hutchison a reusit sa gaseasca Punctul de Energie Zero. Aceasta energie e intruchipata de oscilatiile ce au loc la zero grade Kelvin, temperatura la care se presupune ca inceteaza orice activitate atomica. Energia este asociata cu emisii spontane si anihilari de electroni si pozitroni ce provin din “vidul cuantic”. Densitatea energiei continuta in vidul cuantic e estimata a fi de 10 la puterea 13 Jouli pe centimetru patrat, adica poate aduce in cateva secunde, la temperatura de fierbere, intreg oceanul planetar.

Ce este…

Toate aceste lucruri sunt posibile datorita unor forte “necunoscute” oamenilor de stiinta. Unele dintre aceste lucruri par a fi explicabile in termenii electromagnetismului si a altor forte cunoscute, dar Hutchison apeleaza si la alte explicatii mai misterioase, cum ar fi punctul de energie zero si campurile electromagnetice care anuleaza gravitatia. Pana in acest moment, se pare ca el e singurul capabil de a produce aceste efecte, dar nu a fost capabil sa le reproduca in prezenta unor observatori neutri. Dovezile “stiintifice” se rezuma la filmarile si cuvintele sale.

Una dintre sugestiile facute de critici e ca Hutchison foloseste un electromagnet atasat pe tavan si ca introduce fragmente de metal in obiectele respective ca sa poata fi atrase de catre magnet. Dupa care filmeaza obiectele tinand camera cu partea de sus in jos, facand obiectele sa se “ridice” atunci cand opreste sau scade intensitatea electromagnetului, cand de fapt obiectele cad pe podea. In secventa cu inghetata din pahar, in ultimele secunde de filmare se vede clar un fir ce iese din acel pahar si apare in imagine dupa ce inghetata “leviteaza”, fiind murdarit de inghetata. In imagine mai apar si alte obiecte care nu se misca, cum ar fi matura, aceste obiecte ar putea fi adaugate doar ca sa sporeasca iluzia de “podea”. Iar una din problemele cele mai mari a filmarilor sale, e faptul ca niciodata nu arata ce se intampla cu obiectele respective dupa ce s-au “ridicat”.

Oricum ar fi, filmarea care demonstreaza dincolo de orice urma de indoiala adevarul despre experimentele sale, e aceasta:

Fiti atenti la firul din partea stanga-sus si la felul in care miscarile sale coincid cu “levitatia” O.Z.N.-ului de jucarie.

Intrebat printr-un mail despre acel fir, Hutchison raspunde:

Acel fir nu e un simplu fir, ci un cablu dublu poli-termal care e alimentat cu o tensiune de 20-50.000 volti D.C. Aparatul principal era pornit facand ca jucaria sa se miste in acel fel. Aceasta era o filmare de test pentru o emisiune de televiziune. Intr-un final, Hutchison a recunoscut ca a trucat filmarea deoarece nu a avut timpul necesar sa pregateasca un experiment real pentru acea emisiune.