Credinta religioasa

Credinta religioasa are la baza o convingere non-rationala in privinta unei afirmatii sau a unei negatii. O convingere non-rationala este o convingere contrara sumei dovezilor acelei credinte. O credinta este contrara sumei dovezilor sale atunci cand exista dovezi clare si concrete impotriva ei ( de exemplu, faptul ca pamantul este plat, gol in mijloc sau ca ar fi centrul Universului ).O convingere este de asemenea contrara sumei dovezilor sale, daca dovezile pro si contra sunt egale, iar cineva alege sa sustina doar una dintre cele doua posibilitati.

O eroare comuna in privinta credintei – sau poate ca e un efect al dezinformarii si al obscurantismului – este facuta de apologetii crestini. Unul dintre ei, Dr. Richard Spencer, a scris urmatoarele randuri:

„O afirmatie de genul „Nu exista Dumnezeu si nici un alt zeu; totul a evoluat din simplele procese naturale”. Nu poate fi sustinuta de metodele stiintifice si reprezinta o afirmare a unei convingeri, nu a stiintei.”

Eroare sau inselatoria de aici implica faptul ca orice lucru care nu e o afirmatie pur stiintifica, adica una ce e sustinuta de argumente si demonstratii stiintifice valabile in orice imprejurare, e doar o simpla convingere/credinta. Folosirea „credintei” intr-un context atat de larg duce la indepartarea oricarei semnificatii teologice pe care termenul ar putea sa o aiba.

Aceasta conceptie despre credinta ne forteaza sa concluzionam ca toate afirmatiile non-empiricesunt acte de credinta. Deci, convingerile ce tin de lumea externa, convingerile ce tin de legile cauzalitatii sau convingerile ce tin de principiile fundamentale ale logicii, asa cum e principiul contradictiei, nu sunt nimic altceva decat acte de credinta pura. Exista ceva extrem de inselator in incercarea de a pune semnul egal intre credinta in Imaculata Conceptie si  convingerile ce tin de lumea externa sau de principiile de baza ale logicii. Un asemenea punct de vedere trivializeaza credinta religioasa prin faptul ca pune toate afirmatiile non-empirice in aceeasi categorie cu credinta religioasa. De fapt, ar fi mult mai potrivita asezarea credintei religioase in aceeasi categorie cu credinta in superstitii si povesti.

Fizicianul Bob Park explica aceasta diferentiere intr-un mod accesibil tuturor. In „Oxford Concise English Dictionary” el ne pune la dispozitie doua semnificatii pentru credinta.

„1) incredere completa, si 2) credinta puternica intr-o religie bazata pe convingeri spirituale lipsite de dovezi.” „Credinta” unui cercetator se bazeaza pe dovezile experimentale. Cele doua semnificatii ale cuvantului „credinta” nu numai ca sunt diferite, dar sunt si total opuse.

Exista motive pentru a crede in stiinta si exista motive pentru a avea convingeri religioase. Motivele pentru care credem in stiinta se numesc dovezi, pe cand motivele pentru care avem convingeri religioase sunt niste simple sperante. William James, cercetator si credincios, a inteles aceasta distinctie foarte bine. In eseul sau „The Will to believe”, James spune ca dovezile in favoarea lui Dumnezeu si a vietii de dupa moarte, sunt egale cu dovezile necredintei.

In stiinta, atunci cand exista dovezi ce sustin in mod egal doua afirmatii opuse, se suspenda judecata pana in momentul in care balanta se va inclina in favoarea uneia din parti. Nu se fac salturi de credinta sperand ca ipoteza favorita e si cea adevarata. Atunci cand suntem de acord cu una din ipotezele stiintifice in defavoarea alteia, o facem pentru ca asta ne indica dovezile. In nici un caz doar pentru ca noi speram ca e adevarata.

Un punct de vedere eronat asupra credintei

Daca examinam afirmatiile Dr. Spencer, eroare de unire a celor doua semnificatii ale „credintei” ar trebui sa devina evidenta. El sustine ca afirmatia „Nu exista Dumnezeu si nici un alt zeu; totul a evoluat din simplele procese naturale” e o declaratie de credinta. Exista trei afirmatii distincte aici. Prima, „nu exista Dumnezeu”, a doua „si nici un alt zeu”, a treia „totul a evoluat din simplele procese naturale”.

Dr. Spencer sugereaza ca toate aceste afirmatii sunt la acelasi nivel cu afirmatiile de genul „exista Dumnezeu”, „Iisus Hristos este Domnul si Salvatorul nostru”, „mama lui Iisus a fost o virgina”, „Dumnezeu e o fiinta unica, dar si trei persoane”.

Afirmatia „si nici un alt zeu” nu este o afirmatie empirica. Cel care face o asemenea afirmatie ar putea, in cel mai bun caz, sa argumenteze prin faptul ca un tip oarecare de zeu contine contradictii si prin urmare e lipsit de sens. De exemplu, credinta ca „unele patrate sunt rotunde” reprezinta o contradictie logica. Cercurile si patratele sunt in asa fel definite incat sa se stie ca un patrat nu poate fi rotund si ca un cerc nu poate fi patrat.

James Rachels spune ca existenta unui zeu e imposibila, dar, in cel mai bun caz, argumentul sau demonstreaza ca tipul de zeu atotputernic si tipul de zeu care cere adoratia creatiilor sale e contradictorie. Ideea adorarii este inconsistenta cu conceptul traditional al zeului iudaic-crestin. Rachel ne ofera un argument propriu. Unii il vor gasi convingator, altii nu.

Dar convingerea sa nu este identica cu credinta in Imaculata Conceptie sau Trinitate. Credinta in Trinitate intra in aceeasi categorie cu credinta in patratele rotunde. Necesita credinta in contradictii logice.

Pentru a lua apararea acestor acte de credinta, in cel mai bun caz se poate incerca sublinierea faptului ca ele nu pot fi dovedite ca fiind false. Dar consecinta argumentarii faptului ca contradictiile logice pot fi totusi adevarate, nu e de dorit. O asemenea aparare necesita abandonarea acelor principii logice ce sunt necesare la crearea unui argument, deci se auto-anihileaza.

Afirmatia „nu exista Dumnezeu” e destul de diferita de afirmatia conform careia nu exista nici un zeu. Prima afirmatie ne introduce pe taramul posibilitatilor, pe cand cea de a doua e doar existentiala. Nu exista prea multi teologi sau apologisti crestini care sa admita faptul ca credinta lor in Dumnezeu se bazeaza pe probabilitatea ca lucrurile sunt asa si nu altfel. Putem crede ca nu exista Dumnezeu pentru ca nu exista zei sau putem sa nu credem in Dumnezeu, dar sa admitem existenta altui zeu.

Lipsa de credinta in Dumnezeu e analoaga credintei in Big Foot, monstrul din Loch Ness, Mos Craciun sau Iepurasul de Pasti. Totusi, cei care cred in Big Foot sau Nessie nu o fac din simpla credinta. Daca incerci sa spui ca tu crezi in Big Foot sau Nessie devii ridicol. Cei care cred in Bigfoot cred in dovezile care le sustin credinta. Cei care nu cred spun ca dovezile nu sunt chiar asa de puternice. Cei care nu cred in Big Foot nu resping un act de credinta, ci doar dovezile putine si deloc convingatoare. Credinta in Dumnezeu, pe de alta parte, poate fi un act de credinta sau o credinta bazata pe concluziile aparute in urma unor dovezi si argumente. Daca credinta teistica e un act de credinta, atunci cel care o detine crede ca dovezile impotriva credintei sale sunt fie slabe, fie le egaleaza pe cele care i-o sprijina. Acest act de credinta mai poate exista si prin simpla ignorarea a dovezilor de orice fel.

Naturalismul

Un alt fizician, Paul Davies, ne prezinta o alta conceptie inselatoare despre credinta: atat stiinta cat si religia sunt bazate in mod egal pe „credinta”.

„…stiinta are propriul sau sistem bazat pe credinta. Stiinta se bazeaza pe presupunerea ca natura este ordonata si rationala intr-un mod inteligibil. Nu ai putea fi un cercetator daca ai crede ca universul este doar un amestec de probabilitati si scopuri juxtapuse aleatoriu. Atunci cand fizicienii investigheaza nivelurile profunde ale materiei sau cand astronomii incearca sa ajunga mai departe cu instrumentele lor, ei se asteapta sa intalneasca si mai multa ordine si eleganta matematica. Iar pana acum credinta lor a fost justificata.”

Afirmatia conform careia presupunerile stiintei sunt de acelasi fel cu credinta in Trinitate, Imaculata Conceptie sau existenta lui Dumnezeu, sunt la fel de gresite ca si credinta lui Spencer ca afirmatia „totul a evoluat din simplele procese naturale” e un act de credinta. Davies foloseste „credinta” pentru a se referi la credinte ce sunt nesigure sau nu pot fi demonstrate ca fiind adevarate. Nu se poate demonstra ca e absolut adevarat ca legile naturii nu se vor schimba in mod drastic maine, dar acest lucru nu face ca experientele anterioare, de ordine si model, sa devina inutile.

A presupune ca exista ingeri verzi si invizibili ce misca obiectele pentru a oferi iluzia gravitatiei, nu e acelasi lucru cu a presupune ca exista legi ale naturii. Nici una dintre ele nu poate fi dovedita ca fiind absolut adevarata, dar cea de a doua presupunere este sustinuta de dovezi. A spune ca niste convingeri bazate pe dovezi sunt la fel de bazate pe credinta, ca cele ce nu au dovezi, e absurd.

Daca singurele alternative existente in privinta aparitiei Universului sunt fortele naturale sau cele supranaturale, iar daca o persoana nu e convinsa de argumentele si dovezile prezentate de cei care cred in fortele supranaturale, atunci, in mod logic, singura convingere rezonabila e ca totul a evoluat din fortele naturale. Doar in cazul in care dovezile ce sustin supranaturalul ar fi egale sau superioare argumentelor si dovezilor contrare, de abia atunci covingerea ca tot ceea ce exista a aparut din cauze naturale ar deveni o simpla credinta.