Raport german din 1940

Strategia Germaniei naziste era de a transforma Romania intr-o colonie. UE a reusit!
România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi
Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt
mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a
Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva
asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi
este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german,
turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”.
„Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în
secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori
valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă
conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulţirea de zece ori a
acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european care a
transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi
primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari
proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe
un popor şi cu atât mai puţin o naţiune. Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din
Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu
cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului
propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.

Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată
doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi
străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca
aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri
a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.
Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui
Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile
populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă
îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie întrun
popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000
de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi „poporul” nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută
de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos.
Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa
Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în
mână toate atuurile. Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe. Noua
Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de
vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme
trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de
stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături. Într-o ţară ai cărei
ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest
bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De
asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie
pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din
punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.
Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sudestul
spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia
aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica
supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre
Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate
lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât.
Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din
această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate
din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din
Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României.
Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României şi
să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice
care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat
pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie
capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune
trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a
României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel. Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia
României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei
în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi
întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de
cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare.
Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate
avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul
proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după
metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie
ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mair armate de muncitori care
să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă
trebuie să fie transferate din Reich în România.
În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa
că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină
vreme o corporaţie de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă
serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi
post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi
poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De
asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie
folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.
Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile
cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate
posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de
acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul
guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie
crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie
germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea
industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală
de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.
Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei
minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună
supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte
interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară,
forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare,
conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile
dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la
uşa sa.
Nota traducatorului:
Aceasta este traducerea unui raport german nesemnat, care poartă data de 4 noiembrie 1940.
Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de
la alungarea regelui Carol al II lea şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane.
Documentul se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258
cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americană, însă din păcate
nu a fost înregistrată provenienţa lui. După ton, vocabular şi atitudine pare să fie elaborat de un
membru al NSDAP. Diplomaţii şi economiştii celui de-al treilea Reich rareori se exprimau atât de
direct în rapoartele scrise.
Dincolo de originile acestui raport şi identitatea autorului său este şocantă viziunea asupra trecutului
şi viitorului României. În ziua de azi găsim destui români care susţin idei asemănătoare cu cele din
acest raport. Pe de altă parte acest document scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de
legionari.
Cât despre viitorul rezervat României lucrurile sunt spuse limpede: o colonie furnizoare de materii
prime şi forţă de muncă.