Pe 27 august 1916, România declara război Imperiului Austro-Ungar şi intra astfel în Primul Război Mondial.

Pe 27 august 1916, România declara război Imperiului Austro-Ungar şi intra astfel în Primul Război Mondial. Această participarea a României la Războiul cel Mare şi Declaraţia de război de la 27 august 1916 a fost şi sentinţa la moarte a 220.000 de soldaţi şi civili români.

Trei armate române au trecut la atac traversând Carpații Meridionali, după care au intrat în Transilvania.După primele victorii facile în Transilvania împotriva forţelor (de menţinere a ordinii, decât cele militare) austro-ungare, a urmat un contraatac german, ce a făcut ca până în iarnă aceştia să cucerească mai mult de două treimi din teritoriul României. În acel moment, cei care aclamaseră la intrarea României în război, arătau cu degetul către guvernul Brătianu, care în opinia lor nu pregătise armata pentru un asemenea conflict.

O problemă, care revine adesea în discursul politic ce a urmat la puţin timp după intrarea în conflict, este pregătirea armatei, mulţi soldaţi, în majoritate ţărani, veneau direct de la brazdă. Forţele româneşti numărau 500.000 de militari, organizaţi în 23 de divizii. Din păcate, armata era încadrată cu puţini ofiţeri profesionişti, era slab pregătită, iar dotarea era insuficientă. Acest lucru s-a văzut şi în numărul mare de pierderi de vieţi omeneşti suferite în cei aproape doi ani de război. Primul Război Mondial a arătat tuturor o altă faţă decât cea a conflictelor cu care generaţia de atunci era obişnuită. Acesta nu a semănat nici cu Războiul balcanic şi nici cu cel de Independenţă. Se spune că generalii învaţă întotdeauna din greşelile altui război decât cel din care ar trebui să înveţe.

Miile de morţi şi actele de vitejie ale armatei române de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz despre care se învaţă sunt doar nişte bătălii câştigate care s-au dovedit nefolositoare în economia generală a conflictului româno-german. Ieşirea din război a Imperiului Ţarist, principalul adversar al germanilor pe Frontul de Est, a dus la Tratatul de la Buftea-Bucureşti, şi la imposibilitatea de a valorifica victoriile de pe frontul moldovean. Din punct de vedere iconografic aceste bătălii au folosit mitologizării luptei pentru făurirea statului naţiunii române. Devenite simboluri ale tânărului stat, acestea nu justifică deciziile eronate luate de guvernul României, de a trimite în război o armată pregătită de luptă pentru anul 1880, nu pentru 1916.

[Ciprian Plăiaşu]