Nan Madol - o lecţie de arhitectură

Situată la 6°58’ N şi 158°13’ E, Nan Madol este un sit constituit din 92 de insuliţe artificiale, pe o întindere de 80 de hectare, în sudul insulei Ponape (Micronezia), fostă capitală a dinastiei Saudeleur, până în jurul anului 1500.Deumirea Nan Madol înseamnă ”intervale”, “locurile dintre” şi este datorată adevăratului labirint de canale ce înconjoară insulele; din cauza canalelor i se spune frecvent şi ”Veneţia Pacificului”.

Insula Ponape, sau Pohnpei face parte din arhipelagul Carolinelor, situat deasupra ecuatorului, la nord de Noua Guinee. Insula adăposteşte o enigmă la care experţii nu au adus decât răspunsuri fragmentare, deseori ilogice, contradictorii şi insuficiente.

Dar există şi scuze: Nan Madol este unul din marile coşmaruri pentru cei ce pretind că gândesc şi cercetează, fără să violeze teoriile academice conform cărora aceste teritorii au fost nelocuite vreme îndelungată.

Nan Madol nu seamănă cu nimic cunoscut. Construit pe acele mici insule artificiale, se prezintă ca o veritabilă fortăreaţă megalitică, înconjurată de o reţea de de parapete late de 3 până la 5 m cu înălţimi ce ajung la 12 m.Împotriva căror inamici s-au ridicat oare aceste lucrări colosale ? O puternică societate umană a transmis peste veacuri imaginea măreţiei acelor vremuri ale existenţei sale ?Orice activitate umană are un sens utilitar sau simbolic, economic sau religios, dar Nan Madol scapă total de această logică.

Cei ce au gândit şi au construit Nan Madol au adoptat un sistem încâlcit, încrucişat (ortogonal) de grinzi bazaltice cu secţiunea prismatică, în general hexagonală. Sunt atât de impresioanante, încât primii vizitatori au crezut ca au fost sculptate de cineva. 

Mai târziu s-a descoperit ca forma lor prismatica este naturala, fiecare având între 5 si 8 laturi. Zidurile groase, solide au rezistat furtunilor tropicale şi taifunurilor. 
Au trebuit aduse mii de coloane megalitice, unele fiind lungi de 5 metri şi cântărind peste 5 tone. Se presupune ca una dintre pietrele de fundamen cântareşte 50 de tone ! 
În incinta interioară se găsesc străzi şi scări de dimensiuni gigantice amintind de locuinţele de tip megalitic, cu acoperişul constituit din una sau două dale plate din piatră, fiecare cântărind câteva tone.

Este inexplicabil care a fost scopul acestei unice construcţii într-o zonă atât de izolată şi cu resurse vitale insuficiente. Cine a construit şi de ce au abandonat ? Ce tehnici elaborate au folosit pentru a ridica şi mai ales de a stabilza aceste 92 de insuliţe pe care a fost aşezat colosul ?Se pare ca primii straini care au pus piciorul in Nan Madol au fost navigatorii europeni din sec. al XIX-lea. Ei au fost atât de uimiţi de ceea ce au văzut, încât au denumit acest centru religios şi politic “Veneţia Mărilor Sudului”. Însă acei navigatori nu au văzut niciodata NanMadol în toată splendoarea sa, pentru că acesta fusese abandonat în mod misterios cu cel puţin două secole înaintea sosirii lor.

Fiecare dintre cele 92 de insuliţe din care este alcătuit serveau unui anume scop. Unele erau zone cu locuinţe, altele erau folosite pentru activităţi cum ar fi prepararea hranei, construirea de ambarcaţiuni sau pentru ceremonii.De-a lungul anilor, misterul de la Nan Madol a făcut loc unor legende. Potrivit uneia, cu multe secole în urmă, doi fraţi au fost înzestraţi de zei cu puteri magice de a aduce în “zbor” pietrele grele până la locul construcţiei. Altă legendă spune Pohnpeiul a fost cândva locuit de o civilizaţie avansată care cunoştea secretul dirijării undelor sonore, energia lor fiind folosită pentru a aduce imensele coloane. Tot o legendă spune că la suprafaţă nu a rămas decât o mică, o foarte mică parte din marea cetate.

Cert este că imensa lucrare a învins timpul, digurile şi facilităţile portuare fiind şi azi utlizabile şi canalele navigabile. 



Revenind la teoriile academice, în mare majoritate concepute în spatele unor uşi închise, rupte de realitatea terenului, nu sunt în stare să explice adevăratele motive pentru care lumea antică se distra ridicând coloşi al căror scop şi utilitate nici măcar nu se bănuiesc. Şi par să nici nu intereseze pe acei cercetători zeloşi închişi în biblioteci pentru a răsfoi ziare.Specialişti, experţi, fie ei istorici sau arheologi, emană lămuriri şablonare universal valabile: sanctuare, monumente funerare, mauzolee, lăcaşuri de cult, de sacrificiu. Explicaţii absolut penibile dar, ţinând cont că majoritatea acestor experţi, ajunşi la senectute, gândesc prin prisma propriilor probleme de sănătate şi a blocajelor mentale datorate instrumentului politic şi doctrinei numită istorie. Istorie scrisă de împăratul Constantin, sau de inchiziţie, de revoluţionarii francezi sau de permanenţa comunistă a ultimului secol.Dar în Nan Madol nu au fost găsite prea multe oseminte. Dimpotrivă, au fost dezgropate din abundenţă artefacte (vase, unelte, ornamente din cochilii şi coral, urme ale unor ocupaţii străvechi) dovedind o societate activă.Aceeaşi experţi explică transportul coloanelor de bazalt cu pirogile ! Ca şi în Insula Paştelui ...Abandonarea Nan Madol a fost pusă de specialişti pe seama cataclismelor naturale sau a războaielor. Un clişeu răsuflat. Cataclismele nu au lăsat urme pe masiva construcţie. Şi cine s-ar fi încumetat să atace această fortificaţie din mijlocul oceanului ? Şi cum ar fi ajuns acolo ?Să fii istoric nu este o misiune prea dificilă, fiindcă, la fel ca în acel răsuflat banc cu ardelenii ce priveau girafa, ceea ce nu se găseşte scris în manuale, nu a existat, nu există şi nu va exista. Ori, când evidenţa îi scoate pe specialişti din abulie, verdictul este clar şi unic şi universal: sanctuar !La Sarmizegetusa sunt 7 sanctuare. Nu s-a pus problema ce sunt, e clar: sunt sanctuare. Nu s-a făcut nici o remarcă privind asemănarea cu alte construcţii similare, în special cel circular. Sunt sanctuare şi gata. Explicaţiile căutate au avut ca ţintă numărul lor: nemurirea sufletului, 7 vămi cereşti, număr sacru, etc. Şi iarăşi o certitudine este faptul că arheologii utilizează aceste vestigii pentru a pune mititei pe grătar, căci grătarul este o foarte eficientă metodă de cercetare românească.Iar când apare un spirit mai iscoditor, să-i spunem Napoleon Săvescu, apare şi un istoric miltar, să-i spunem Mircea Dogaru, care neagă orice evidenţă şi recită o înşiruire de date din manual cu siguranţa omului care a fost acolo şi ştie sigur ce a văzut cu ochii lui.
Ceea ce este mai uimitor, şi chiar umilitor pentru noi este că în lume strămoşii noştri sunt mai cunoscuţi decât nouă. Este anormal ca măreţia civilizaţiei ce ne-a precedat să fie recunoscută şi admirată pe plan mondial, iar noi să fim blocaţi mental şi spiritual şi limitaţi în spaţiul carpato-dunăreano-pontic. Hiperboreeni ? Aşa ceva nu există ...